Setup Laptop Gaming

Cum alegi un laptop gaming: Ghid pentru 2021!

Și deci te-ai decis! Vrei să îți cumperi un laptop gaming și vrei să afli mai multe despre cum poți face cea mai bună alegere când vine vorba despre aceste dispozitive care îți permit să te muți de colo colo și să te poți juca sau chiar să lucrezi dacă folosești GPU-ul și pentru grafică 3D sau editare video.

Deși desktopul rămâne de bază când vorbim despre gaming sau stații de lucru există laptopuri care îți permit să joci decent jocuri și să fii și mobil în același timp.

Când ai decis că un laptop gaming este soluția pentu nevoile tale nu te uiți însă doar după specificații. Trebuie să iei în considerare tot laptopul de-a întregul: cu tot cu ecran, tastatură și componentele sau partea de conectivitate pe care o oferă. Toate acestea sunt la fel de importante precum specificațiile.

Să trecem la detalii și care cred eu că ar fi cea mai bună abordare pentru a alege cel mai bun laptop gaming.

Sfaturi rapide pentru alegerea unui laptop de gaming:

  1. Setează-ți un buget. Laptopurile de gaming pornesc de la 3.500 și nu se mai opresc până la de aproximativ 10 ori pe atât. Odată ce ai bugetul poți să îți trasezi mai bine nevoile. Sau dacă bugetul nu este reală problemă gândește-te prima dată la ce performanță vrei să obții în jocuri și alege configurația în funcție de asta.
  2. Pe locul întâi va fi evident GPU-ul. Placa video în limbajul mai comun. Această componentă îți va permite să rulezi jocurile fără probleme și va trebui să fie punctul central în decizia de cumpărare.
  3. Alege înțelept când vine vorba de Ecran. Deși în prezent există și laptopuri cu ecran 4K, cea mai bună decizie este să iei în continuare un laptop cu ecran FullHD (1920 x 1080px) dacă vrei în primul rând o rată de refresh mare 120Hz -360Hz.
  4. Alege un laptop cu tastatură foarte bună. Deși nu este primul lucru la care te gândești tastatura rămâne una dintre părțile importante când alegi laptopul. Nu vrei să ai de-a face cu tastaturi care se apasă greu sau care au layout nasol.
  5. Autonomia. Deși este laptop nu prea are rost să îți bați capul cu autonomia lui deoarece laptopurile de gaming au consum imens de energie și orice baterie are va fi consumată rapid comparativ cu un laptop de business.
  6. Caută laptopuri care pot fi upgradate. După un timp poate vei dori memorie RAM mai rapidă, de capacitate mai mare sau poate memorie de stocare mai rapidă.
  7. Ține cont de brand. Știm cu toții că unele branduri produc laptopuri care au o construcție mai bună, unele răcire mai bună, altele au un design mai bun sau pur și simplu rezistă mai mult în timp. Și brandul laptopului este important mai ales când bugetul îți permite să plătești puțin mai mult pentru un brand recunoscut pentru produse fiabile.

GPU

Majoritatea jocurilor cer ca resursă principală un GPU bun. Mai sunt și jocuri care cer și procesor puternic dar nu este obligatoriu să fie cel mai bun. Deci va trebui să alegi un laptop cu placă video dedicată (cum mai este semnalată în filtrele magazinelor online).

Majoritatea plăcilor video de pe laptopuri sunt din seriile Nvidia GeForce GTX sau RTX. Cele din seria 30xx sunt seriile noi cum ar fi celebrul RTX 3080. Unele GPU-uri din seria 30xx vin și cu tehnologia Max-Q. Tehnologia mai reduce din performanță pentru a reduce zgomotul produs de coolere.

Sau mai poți merge și pe plăci video AMD cu seriile: RX 5xxx. Aici menționez de RX 5500M dacă ești în căutarea unei plăci video mai ieftine sau RX 5600M / RX 5700M pentru performanță mai mare și buget mai generos. Sunt așteptate însă noi chipseturi în curând și lista poate suferi modificări la intervale de 3-6 luni. Deci poți reveni la articol atunci când cauți un update.

De regulă producătorii au 3 game de laptopuri gaming: entry-level (de buget redus), mainstream (cele mai echilibrate între performanță și preț) și high-end (cele mai bune laptopuri gaming, dar evident și cele mai scumpe).

  1. Gama Entry-Level (ieftine): dacă nu vrei neapărat să joci jocurile la nivel maxim de detalii, lumini, umbre, etc. poți alege laptop-uri cu GPU: GTX 1650 sau RX 5500M care vor putea duce majoritatea jocurilor fără mari probleme. La unele chipset-uri NVIDIA există varianta mai puternică Titanium (Ti). GTX 1660 Ti poate fi o variantă de mijloc.
    Astfel de laptopuri cu plăci video entry-level se situează în zona de preț 3.500 – 4.500 lei, deși limitele pot fi depășite în funcție de vechimea chipset-ului folosit, a gamei și a funcționalităților oferite pe lângă.
  2. Gama Mainstream (de mijloc): chipset-urile Nvidia GeForce RTX 20xx sunt cele care se încadrează la performanțele de mijloc din întreaga listă de plăci video dedicate. Așadar RTX 2060 ar fi un model des întâlnit care îți permite să joci majoritatea jocurilor la detalii High. Acest GPU este folosit și ca minimum pentru jocuri și aplicații pentru realitate virtuală cum ar fi HTC Vive sau Oculus Rift. De partea AMD chipset-ul RX 5600M este cel mai des întâlnit în această categorie de laptopuri.
    Laptopurile de gaming cu aceste plăci video au prețuri care se situează undeva între 4.500 – 7.500 lei.
  3. Gama High-End (cele mai performante): laptopurile cu aceste plăci video vor rula la cadre pe secundă mai mari (FPS), detalii High sau Ultra toate jocurile lansate în prezent și cel mai probabil și în următorii 3 ani cel puțin. Pe lângă asta vei putea activa efecte speciale sau metode de randare precum Ray Tracing (simularea fizicii luminii precum în realitate), NVIDIA Gameworks sau te vei putea bucura de jocuri VR mai plăcute.
    RTX 2070, RTX 2080 sau RTX 2080 Ti sunt cele mai folosite chipset-uri GPU din seria 20xx, dar deja începem să vedem din ce în ce mai multe laptopuri gaming cu RTX 3070 și RTX 3080 care vor deveni standardul pe laptopurile de gaming cele mai bune.

    Prețurile laptopurilor de gaming cu astfel de GPU-uri performante vor continua deci de la 7.500 lei și se opresc doar undeva la 32.000 lei.

Procesor

În mare parte pentru jocuri nu ai nevoie de cel mai rapid procesor. Poți găsi un laptop gaming cu GPU bun, dar procesorul poate fi și mai slab. Un procesor de top (Core i9) ar fi util mai mult dacă vei folosi laptopul și pentru aplicații de design grafic 3D și eventual editare video / animații.

De regulă un procesor Intel Core i7 de generație mai nouă are seria 11xxxH sau 10xxxH. Este cel mai frecvent întâlnit pe laptopurile de gaming. Versiunile cu terminație HK pot fi forțate prin setări custom pentru a obține performanțe mai mari (suportă overclocking). Dacă bugetul tău este totuși mai restrâns poți merge pe procesoare Core i5 de la Intel și tot vei putea rula jocuri fără probleme dacă GPU-ul îți permite.

Nu recomand serie mai veche de 10 (10xxxH) dacă vrei totuși un laptop de generație mai nouă. Procesoarele de laptop de regulă nu se pot upgrada.

Dacă dorești o soluție AMD: poți merge pe procesoare Ryzen 9 5900HX – seria high-end sau Ryzen 7 5800H pentru cele mainstream și Ryzen 5 5600X dacă ai un buget mai redus pentru un laptop de gaming. Seria actuală este 5xxx, cea anterioară cu 4xxx.

Ecran

Nu ți-aș recomanda să treci rapid peste specificațiile ecranului viitorului tău laptop de gaming. De ce? Pentru că atunci când pleci de acasă unde poate folosești un monitor nu vrei să ai parte de un ecran mediocru. Așadar ține cont de indicațiile de mai jos:

  1. Dimensiune: 15 inch sau 17 inch este standardul. Depinde ce greutate vrei să aibă laptopul. Pentru unele persoane 15 inch este cam mic. Asta depinde mult de preferințele tale. Mai sunt unele dimensiuni mai rare de 14 inch sau 18 inch, dar eu personal nu m-aș îndrepta spre astfel de ecrane pentru că fie sunt prea mici pentru o experiență plăcută de gaming, fie prea mari și laptopul devine mult prea greu.
  2. Rezoluție: standardul rămâne 1920 x 1080px din mai multe motive: Preț mai redus, rata de refresh mai bună și vine și cu alte avantaje tehnice. În afară de asta rezoluția 4K pe ecrane atât de mici nu prea te ajută într-o experiență mai bună. Mai mult îți scade performanța în joc, în special dacă vrei să te joci cu Ray Tracing activat.
  3. Rata de Refresh: majoritatea laptopurilor oferă standardul de 60Hz ca și pe monitoarele mai ieftine. În principiu 60Hz ar fi suficient pentru sesiuni obișnuite de gaming. Dacă te-ai obișnuit însă cu rate mai mari de refresh. Există variante și cu 140Hz, 240Hz sau chiar 360Hz dacă îți permite bugetul. Evident viteza mare de refresh se va corela împreună și cu o placă video dotată.
  4. Nvidia G-Sync și AMD FreeSync: Unele ecrane de pe laptopurile gaming mai scumpe suportă aceste tehnologii care sincronizează placa video împreună cu ecranul pentru a evita ruperea imaginii sau “dârele” de imagine.

RAM

Memoria RAM este în continuare foarte importantă pentru foarte multe task-uri pe care le facem pe orice sistem și jocurile au nevoie și ele de o cantitate suficientă pentru a profita de viteza celorlalte componente din laptop. Memoria RAM minimă devine ușor, ușor 16GB pe orice laptop mai ales odată cu trecerea la Windows 11.

Vei vedea printre configurații și cu 8GB RAM (eu în 2022 nu aș mai recomanda o cantitate atât de mică de memorie RAM. Pentru laptopurile high-end de gaming vei găsi și configurații cu 32GB – 64GB RAM și mai ales dacă urmărești să faci și editare video pe el se recomandă o cantitate cât mai mare. În orice caz, dacă iei totuși o configurație mai slabă poți face un upgrade mai târziu la un kit RAM de capacitate mai mare. Se poate schimba destul de ușor de regulă.

Stocare

HDD sau SSD? Aceasta este întrebarea. În principiu ambele ar fi de preferat. Nu sunt foarte multe configurații care să aibă ambele memorii de stocare. Pentru stocarea sistemului de operare și ale aplicațiilor se preferă un SSD care să pornească laptopul mult mai rapid. Dacă SSD-ul folosește interfață PCI-Express (de regulă da) atunci cu atât mai bine, pentru că are o viteză și mai mare decât un SSD pe interfață SATA. Dezavantajul SSD-ului comparativ cu HDD-ul este că este mai scump și de capacitate mai redusă.

HDD-ul (harddisk-ul) comparat cu SSD-ul are părți în mișcare (discuri care se învârt cu 5400 – 7200 rotații pe minut), și care la șocuri prea puternice se pot defecta permanent. Avantajul HDD-ului împotriva SSD-ului este că are capacitate de stocare mai mare la un preț mai redus.

Majoritatea vor folosi un SSD și vor avea slotul pentru HDD liber. Rar văd modele cu SSD + HDD instalat.

Tastatura

Dacă ești gamer începător poate tastatura nu este cel mai important lucru de luat în considerare, dar dacă ești serios în privința gamingului și vrei să ai cea mai bună experiență de gaming atunci trebuie să alegi o tastatura bună (indirect, un brand bun sau o versiune mai bună).

  1. Macro-uri: fie că sunt în Excel sau niște taste macro acestea pur și simplu vor executa comenzi rapide în ordinea dorită așa cum îți este necesar într-un joc. Se vor programa printr-un soft din partea producătorului. Tastele macro nu sunt la fel de populare pe laptopurile de gaming la fel precum pe tastaturile pentru desktop însă mai sunt producători care țin cont și de această nevoie a gamerilor.
  2. Cursa tastelor: Cât de mult se apasă tastele practic. Termenul din engleză este “key travel”. Preferința personală este de 2 mm. Variază de la un producător la altul. Laptopurile de gaming mai scumpe au și taste mecanice preferate de noi gamerii.
  3. Rezistența la apăsare: undeva la 70 de grame greutate este standardul. Poate varia pentru a se apăsa cu o forță mai mare sau mai slabă pentru a se declanșa.
  4. Taste cu lumini LED: evident că vrei să ai tastele luminate pentru o experiență de gaming cât mai faină când stai cu lumina stinsă. Pe laptopurile de gaming mai ieftine vei găsi o singură culoare: albă / bleu / roșie. Iar cele mai scumpe vor oferi și lumină RGB sau personalizare la nivel de tastă, sau joc pe care îl rulezi.
  5. Funcții de anti-ghosting sau n-key rollover: sesiunile de gaming pot deveni intense prin urmare producătorii au venit cu funcții care permit laptopului să înregistreze toate comenzile lansate prin tastatură chiar și atunci când tastele sunt apăsate simultan și frecvent.

Ce brand de laptop gaming?

Sunt destul de multe laptopuri gaming pe piața noastră, ultimii ani fanii gaming au dezvoltat un interes foarte mare pentru aceste device-uri așa că brandurile n-au întârziat să apară cu oferte care mai de care mai interesante și cu funcții care mai de care mai ieșite din comun sau cu un design mai excentric.

Alienware (Dell) – acest brand a devenit sinonim cu gamingul pe laptop, este unul dintre brandurile la care te gândești prima dată când vrei să îți iei un astfel de device. În același timp este și unul dintre cele care au și prețurile mai ridicate. Oferă versiuni de laptopuri cu design mai îngust din seria Alienware m17 sau versiuni mai puternice cu performanțe care se apropie de cele de pe PC: Alienware Area-51m. Din seria entry-level au laptopuri sub brandul: Dell seria G15 sau mai vechi G5, G3.

ROG (Republic of Gamers – ASUS) – au si ei o prezență puternică pe industria de gaming inclusiv a laptopurilor. Aceste două branduri se bat constant pentru podium. Vin și ei cu funcții care mai de care mai atractive pentru laptopuri, design inovator și soluții software care te ajută să profiți de fiecare Watt de energie din el. ROG Gaming Center este un soft dezvoltat de ei care te ajută să urmărești toți indicatorii laptopului: temperaturi, viteze, capacități de stocare sau performanță. Armoury Crate – este un soft cu care vine în ajutorul tău pentru configurarea luminilor RGB după bunul plac. Zephyrus G15 – este seria lor cu cele mai bune configurații AMD dintre producătorii de laptopuri de gaming.

MSI – Au început să mai reducă dimensiunea laptop-urilor. Acum câțiva ani erau foarte masive. Au început să mai scoată și versiuni mai light sub linia Stealth Thin. Folosesc softul Dragon Center pentru administrarea setărilor de gaming, urmărirea performanței laptopului, streaming în timpul jocului, configurarea luminilor RGB (dacă sunt) și multe alte funcții.

Razer – un brand foarte iubit printre fanii gaming-ului pe Windows. Produc accesorii de gaming performante și laptopuri care preiau din amprenta brandului cu un design foarte fain, lumini RGB care mai de care mai impresionante vizual și mai personalizabile. Razer Synapse este un soft de administrare care îți va permite suplimentar să setezi și comenzi macro pentru tastatură sau chiar alte accesorii Razer conectate.

Legion (Lenovo) – Lenovo este un alt brand cu renume deși pe nișa de laptopuri gaming intrat mai recent (2017) decât primii doi. Merg pe un design mai minimalist și folosesc softul Vantage adaptat de pe alte game de laptopuri pentru administrarea funcțiilor laptopului. Seriile actuale sunt Legion Y, 5 și 7 (high-end).

Omen (HP) – Laptopurile lor sunt cu un design mai clasic de laptop cu diferite accente. Ca soft de comandă folosesc Omen Command Center care la fel ca și la restul brandurilor îți permite să urmărești performanța procesorului de calcul și cel grafic, memoriei ram și alte lucruri care îți pot afecta performanța în joc. Omen 16, 17 ar fi seriile actuale de laptopuri gaming.

Predator (Acer) – Producătorul este recunoscut pentru prețuri mai mici pe mai multe dintre categoriile lor de laptopuri. La fel și pe nișa de laptopuri de gaming reușesc să aducă configurații puternice pe prețuri mai reduse, însă cu unele compromisuri. Pe lângă asta a reușit să se remarce și prin inovații puțin mai neobișnuite în zona de laptopuri de gaming prin Predator 21X care are ecran curbat. Include și tastatură mecanică. Predator Sense este aplicația care te ajută să administrezi setările laptopului și să urmărești indicatorii de performanță.

Gigabyte – Brandul AORUS (15P, 15X, 17P, 17X – serie high-end) a fost introdus inițial în producția de componente de gaming pentru Desktop apoi a fost preluat și pentru laptop-urile de gaming în mod natural. Mai sunt și laptopuri gaming de-ale lor sub numele AERO (15, 17 – serie mainstream) sau simplul Gigabyte Gaming (A5, A7 – soluții AMD sau G5, G7 – cu soluții Intel – ambele mai accesibile).

AORUS îți va permite chiar overclocking prin softul Command and Control, iar prin Fusion vei putea personaliza luminile RGB.

Autonomie

Fiind mari consumatoare de energie cu adaptoare de 120 – 230W la cele mai puternice laptopuri de gaming bateriile nu ar putea suplini nevoia de energie fără să fie conectate la o priză. Performanța laptopurilor de gaming în general scade imediat de la deconectare pentru că trebuie să facă o optimizare a consumului de energie. Deci dacă vrei să te joci la performanță maximă nu poți face asta pe baterie.

Deci autonomia ar trebui să te intereseze doar dacă plănuiești să folosești laptopul pentru alte lucruri dacă ești pe drum. Dacă lași laptopul să funcționeze doar pe baterie la performanță înaltă 1h de autonomie este de regulă autonomia standard. Și câteva ore de autonomie pentru alte treburi când nu folosește intens placa video. Pentru autonomie de 8h trebuie să te îndrepți către altfel de laptopuri, nu de gaming.

Care sunt cele mai bune laptopuri gaming?

Pentru că sunt sigur că nu toți vreți să citiți tot articolul acesta am pregătit și un top al celor mai bune laptopuri de gaming pe care le poți găsi în România (lista este updatată atunci când apar configurații de regulă la interval de 3 luni mai apar).

Cauți oferte la laptopuri gaming?

Avem o listă pe site cu cele mai bune reduceri și oferte la laptopurile de gaming din România! Câteodată diferența dintre prețul obișnuit și un laptop gaming la reducere poate fi mare. Depinde de piață. Ultima vreme prețurile au rămas cam sus din cauza crizei economice mondiale de livrări și a producției de componente electronice.

În același timp dacă este și perioada poți căuta un laptop gaming de Black Friday!

Acum știi cum să îți alegi un laptop de gaming

Un laptop gaming îți poate simplifica viața pentru că nu te mai încurci cu componente și cablurile cu care vin la pachet un Desktop, dar nu în ultimul rând pentru că te poți muta oricând cu el oriunde dorești. Dacă ești student este de preferat să folosești un laptop cu care te poți căra oricând cu el. Te ajută și la lucruri ce țin de școală, mai ales dacă lucrezi într-un domeniu care cere o placă video puternică și putere mare de procesare cum ar fi arhitectura.

Când cumperi un laptop de gaming caută să iei versiuni mai noi care au componente mai noi astfel încât să te țină mai mulți ani configurația (cel puțin 3 ani). Dacă un laptop de gaming high-end este prea scump, atunci poate te încadrezi cu bugetul la cele midrange sau low-end (de buget redus). Important este să poți rula jocurile pe care ți le dorești fără probleme. Memoria de stocare și RAM va fi upgradabilă de multe ori deci poate aici mai poți jongla cu configurațiile pentru a găsi ceva mai accesibil.

Decide dacă este mai importantă pentru tine rezoluția sau rata de refresh a ecranului și dacă pe lângă toate specificațiile tehnice vrei să ai și funcții macro pe tastatură sau altele care îți simplifică viața de gamer.